EPSON

Hârtia nu este alimentată corect

Alimentarea cu hârtie nu are loc

Scoateţi teancul de hârtie şi asiguraţi-vă de următoarele:
Hârtia nu este curbată sau încreţită.
Hârtia nu este prea veche. Consultaţi instrucţiunile furnizate împreună cu hârtia pentru informaţii suplimentare.
Pentru hârtia simplă, nu încărcaţi hârtie peste marcajul săgeată din interiorul ghidajului pentru margine.
Pentru mediile speciale de tipărire Epson, asiguraţi-vă că numărul de coli este mai mic decât limita specificată pentru mediul respectiv.
Consultaţi Capacităţile de încărcare pentru mediile de tipărire.
Hârtia nu este blocată în interiorul imprimantei. Dacă este, scoateţi hârtia blocată.
Consultaţi Hârtia se blochează.
Cartuşele de cerneală nu sunt consumate. Dacă un cartuş este consumat, înlocuiţi-l.
Consultaţi Înlocuirea unui cartuş de cerneală consumat.
Aţi urmat orice instrucţiuni speciale de încărcare furnizate împreună cu hârtia.
Hârtia nu trebuie să aibă perforaţii.

Alimentarea cu pagini multiple

Asiguraţi-vă că teancul de coli se încadrează sub marcajul săgeată din interiorul ghidajului lateral.
Verificaţi dacă ghidajul pentru margine comod fixat pe marginea din stânga a teancului de coli.
Asiguraţi-vă că hârtia nu este curbată sau pliată. Dacă este cazul, aplatizaţi-o sau curbaţi-o uşor în direcţia opusă înainte de încărcare.
Îndepărtaţi teancul de hârtie şi asiguraţi-vă că hârtia nu este prea subţire.
Pentru detalii despre grosimea hârtiei, faceţi clic pe fila Anexă din colţul din dreapta-sus al ferestrei Ghidul utilizatorului şi apoi faceţi clic pe Informaţii despre produs, Specificaţii tehnice.
Scuturaţi marginile teancului pentru separarea colilor şi reîncărcaţi hârtia.
Dacă sunt tipărite prea multe exemplare ale unui fişier, verificaţi setarea Copies (Copii) din driverul imprimantei, conform procedurii următoare, şi verificaţi de asemenea aplicaţia.
Pentru Windows, verificaţi setarea Copies (Copii) din fereastra Page Layout (Aspect pagină).
Pentru Mac OS X, verificaţi setarea Copies (Copii) din caseta de dialog Print (Tipărire).

Hârtia este încărcată incorect

Dacă aţi introdus hârtia excesiv în imprimantă, aceasta nu poate prelua corect hârtia. Opriţi imprimanta şi scoateţi uşor hârtia. Apoi reporniţi imprimanta şi încărcaţi hârtia corect.

Hârtia nu este expulzată complet din imprimantă sau este încreţită

Dacă hârtia nu a fost evacuată complet, apăsaţi pe butonul sau pentru a scoate hârtia. Dacă hârtia este blocată în interiorul imprimantei, scoateţi hârtia procedând astfel.
Consultaţi Hârtia se blochează.
Dacă hârtia este încreţită când iese din imprimantă, poate fi udă sau prea subţire. Încărcaţi un nou teanc de hârtie.
Notă:
Depozitaţi orice hârtie neutilizată în ambalajul original într-un loc uscat.