EPSON

Imprimanta nu tipăreşte

Toate ledurile sunt stinse

Apăsaţi întrerupătorul principal  pentru a vă asigura că imprimanta este pornită.
Opriţi imprimanta şi asiguraţi-vă de fixarea corespunzătoare a cablului de alimentare.
Asiguraţi-vă că priza de reţea funcţionează şi că nu este controlată de un comutator de perete sau de un temporizator.

Becurile de semnalizare se aprind şi apoi se sting

Este posibil ca tensiunea de lucru a imprimantei să nu corespundă tensiunii nominale la reţea. Opriţi imprimanta şi deconectaţi imediat cablul de alimentare. Apoi, verificaţi eticheta de pe partea posterioară a imprimantei.
Atenţie:
Dacă tensiunile nu coincid, NU RECONECTAŢI IMPRIMANTA. Contactaţi reprezentantul.

Numai becul de pornire este aprins.

Opriţi imprimanta şi calculatorul. Verificaţi dacă aţi fixat bine cablul de interfaţă al imprimantei.
Dacă utilizaţi interfaţa USB, asiguraţi-vă de conformitatea cablului cu standardele USB sau Hi-Speed USB.
Dacă imprimanta este conectată la calculator folosind un hub USB, conectaţi imprimanta la primul hub al calculatorului. Dacă driverul imprimantei nu este nici acum recunoscut de calculatorul dumneavoastră, încercaţi să conectaţi direct imprimanta la calculator fără a folosi hubul USB.
Dacă imprimanta este conectată la calculator folosind un hub USB, hubul USB trebuie să fie recunoscut de calculatorul dumneavoastră.
Opriţi imprimanta şi calculatorul, deconectaţi cablul de interfaţă al imprimantei şi tipăriţi o pagină de test.
Consultaţi Efectuarea unei verificări funcţionale a imprimantei

Dacă pagina de test este tipărită corect, asiguraţi-vă că driverul imprimantei şi aplicaţia sunt instalate corect.
Dacă încercaţi să tipăriţi o imagine de mari dimensiuni, este posibil ca memoria calculatorului să fie insuficientă. Încercaţi reducerea rezoluţiei imaginii sau tipărirea imaginii la dimensiuni mai reduse. Poate fi necesară instalarea de memorie suplimentară în calculator.
Utilizatorii sistemului de operare Windows pot şterge orice comandă de tipărire inactivă din Windows Spooler (Derulator Windows).
Consultaţi Anularea tipăririi
Dezinstalaţi şi reinstalaţi driverul imprimantei.
Consultaţi Dezinstalarea programului imprimantei

Indicatorul luminos pentru nivelul de cerneală luminează intermitent sau continuu după înlocuirea cartuşului

Capul de tipărire trebuie să se afle în poziţia de înlocuire a cartuşelor.
Notă:
În cazul în care capul de tipărire se află în poziţia de înlocuire a cartuşelor de cerneală, apăsaţi pe butonul de oprire/întreţinere  pentru a-l deplasa în poziţia de înlocuire a cartuşelor.
Scoateţi şi reintroduceţi cartuşul de cerneală şi continuaţi montarea cartuşului.
Închideţi ferm capacul cartuşului.